Dimineți senine... când soarele își face apariția și începe să mângâie pământul încă ud după roua ce a căzut, cand domnește liniștea dinaintea foșnetlui vântului, a glasurilor păsărlior, când totul încă doarme într-un somn adânc... în acele clipe timpul pare să fie oprit în loc de o forță mult superioară, în acele clipe când nici gândurile nu au apucat să se dezmeticească, atunci când totul este viu, dar un viu liniștit, un viu fără grabă, aprope fără manifestare... momentul cel mai moale și mai curat... un nou început... revenirea spiritului înapoi în corpul cu care formează o unitate și pregătirea acestora pentru noi aventuri, noi experinețe... În acele dimineți magice își fac apariția noi promisiuni.
Este totul atât de frumos în această lume, dacă numai pentru o clipă ne-am opri să privim detașați, doar să privim fără să interpretăm, fără să judecăm, fără să gândim... o clipă de prezent în care să devenim spectatori la minunatul univers ce ne înconjoară.. la multitudinea de culori din jurul nostru, la fiecare mic sunet produs de natură, la aroma îmbâietoare a tot ceea ce se găsește împrejur, la stările pure și inocente din interior.. am înțelege că nu putem să fim parte separată și individulă din această minunată creație, că nu putem funcționa în afara a tot ceea ce este, am înțelege că suntem parte din tot și totul este parte din noi, o unitate supremă care nu ar funcționa în același ritm și sens una fără de cealaltă.. o completare perfectă a ceea ce suntem cu ceea ce este pretutindeni.. abia atunci lupta pentru individualism, abia atunci dualitatea și abia atunci dorința de a ne afirma vor deveni absolut inutile, risipindu-se în abis.
În liniștea dimineților, înainte ca aroma de cafea să ne încânte simțurile, desăvârșirea își face apariția.
Commentaires