O noțiune subtilă dar în același timp extrem de limpede din perspectiva anumitor categorii de pământeni se pare că este noțiunea de control. Trăim într-o societate bazată pe control, pornind de la ceea ce suntem ca și corp fizic - ce mâncăm, cum ne îmbrăcăm, cum vorbim și ajungând atât de adânc la ceea ce gândim sau chiar simțim. Totul este controlat de societate, de legislații, de guverne, de religii și biserici, de doctori și terapeuți, de convingerile celor care ne conduc și au o oarecare putere asupra noastră ca și locuitori ai acestei planete. Probabil că scopul principal în a atinge acest punct al omenirii a fost unul nobil și pur la origini, dar oare fiind îngrădiți și cedând puterea altor organizații curente, nu ajungem să pierdem esența, nu ajungem să umblăm prin viață legați la ochii minții, îndepărtându-ne ușor ușor de conexiunea supremă cu totul unitar? Viața se derulează cu o așa repeziciune încât abia dacă mai apucăm să ne permitem trăirea în prezent, abia dacă mai apucăm să găsim puțin timp liber să așternem gânduri și emoții în balanța analizei proprii. Comoditatea a atins anumite apogee distrugătoare pentru spiritualitatea pământenilor, fapt care duce la o totală autodistrugere. De ce să mai muncim noi să căutăm adevărul când alții pretind că l-au găsit și ni-l oferă pe tavă? De ce să ne mai oprim și să punem sub semnul îndoielii anumite convingeri generale, când este atât de ușor să accesăm informații gata pregătite? Avem modele de oameni, avem șabloane bine definite în exteriorul nostru, avem idoli peste idoli spre care tindem, avem tot ce credem că ne este suficient la un click distanță, dar toate acestea ne conduc ușor și sigur spre o amorțire a adevăratei noastre naturi, spre o moarte pot spune a nucleului ființei. Este într-adevăr mult mai ușor să luăm totul de-a gata, este mult mai confortabil să deschidem brațele și să îmbrățisăm munca celorlați, dar oare suntem toți la fel? Oare nu mai există deloc individualism, experiențe proprii și drumuri diferite? Un mare adevăr a fost spus cu mii de ani în urmă: ”îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află”(Mat.7-14). Dacă drumul este anevoies, dacă întâlnim obstacole și greutăți nu înseamnă că ceva nu facem bine, nu înseamnă că suntem pedepsiți, ci din contră, acel drum ne apropie de ceva măreț și tot ce ar trebui făcut în continuare este eliminarea fricilor din ecuație și încrederea totală în sâmburele iubirii sădid adânc în interiorul fiecăruia.
Sunt mulți cei care au ajuns la maturiatea necesară pentru a putea înțelege aceste concepte, acei oameni care deja au început să schimbe perspective și programe mentale, dar pasul următor este și mai provocator; ne confruntăm aici cu o perioadă în care avem o dorință de scăpare totală de sub control. Este exact cealaltă extremă, pe cât de puternic daunătoare este prima etapă – accea de a fi total sub control, pe atat de otrăvitoare este și eliminarea oricărei forme de stăpânire. Suntem cu toții ființe duale și acesta este mecanismul pe baza căruia funcționăm, dar la fel ca o mașinărie, pentru a putea ajunge să cunoștem în ansamblu cum funcționează, este trebuincios să testăm orice eventuală formă de manifestare. Ajungem aici într-un punct în care ne dezbrăcăm de ego, înlăturăm orice fel de gând care apare, forțându-ne să reducem mintea la zero, să trăim doar după simțăminte, să trăim doar după ceea ce spunem noi, ne dictează inima. Ne lăsăm liberi și reflectăm doar asupra emoțiilor, sentimentelor și dorințelor care izvorăsc din interiorul ființei, îndepărtând absolut orice concept care vine din planul mental. Experinețele în acest stadiu sunt uimitor de frumoase, un nou univers întreg ni se dezvăluie în față; descoperim conexiuni profunde cu mediul înconjurător, aspirăm mai mult în a ne retrage în natură și a contempla asupra frumuseții acesteia; ne încărcăm energetic de la universul vast de deasupra noastră și ne împământăm în mama natură. Ne dăm seama că suntem parte din acest tot și contribuția noastră este mult mai benefică decât ne puteam imagina vreodată. Tot în acest spațiu ies la iveală și toate darurile cu care am fost înzestrați, începem să înțelegem noțiuni de telepatie și psihanaliza și ne ridicăm spiritual pe o scară infinită; se face o selecție naturală în cercurile noastre exterioare și tot ceea ce ținea de vechiurile obiceiuri devin acum doar amintiri. Sunt oameni care încep să se numească iubire sau corpuri de lumină, sunt persoane care cred că întreaga lor menire este să aducă aportul în viețile celorlați și pornesc pe acest drum, nefiind totuși conștienți că procesul este abia la început. Dat fiind faptul că în această etapă a vieții, emoția principală pe care se acționează este iubirea, entuziasmul și pasiunea iau amploare în plan interior, declanșând astfel o deschidere de proporții a corpului energetic. Vulnerabilitatea astfel apare, sensibilitatea și tot ce este mai inocent și pur în trăirile unui pământean ies la iveală și dezgolesc sufletul de ziduri și bariere de mult clădite ca și metode de protecție. Toate sursele proprii de energie ajung să pună stăpânire pe întreg corpul cu toate straturile lui, iar partea pe care am încercat să o reducem la tăcere reacționeză subtil la tot acest val de entuziasm. Neatenția își pune amprenta și există aici riscul de a cădea pradă dorinței de unitate. La un nivel spiritual această noțiune există și este de natură divină, însă confuzia multora este aceea de a aduce această notiune de unitate și în plan fizic. Aici urmează a doua selecție naturală a intrării pe calea cea strâmtă și anume permiterea pătrunderii dorinței de unitate în corpul fizic într-o manieră necontrolată. Fiind căzuți în extrema în care am exclus orice formă de control, credem că toată această idee de stăpânire este greșită și nu vine niciodată din interiorul nostru, motiv pentru care nefiind în control asupra acțiunilor și mentalului propriu, cădem în prăpastia numită sexualitate. Aducem astfel, legile divine din plan spiritual în plan fizic, ceea ce se transformă automat în legi ale materiei, care necontrolate fiind pot fi atât de dăunătoare încât devin satanice. Se spune că ”unitatea în spirit este posibilă, însă la nivelul corpului nu este posibilă deoarece două corpuri nu pot fi simultan în același loc.” Sunt mulți cei care cred că unirea în plan fizic le va aduce împlinire, sau satisfacții și mai mari, însă după ce actul este deja consumat, ceea ce rămâne de fapt, este o golirea a energiilor și o tristețe apăsătoare deoarece sufletul rămâne în continuare nesatisfăcut.
Abia după ce aceste două extreme au fost cai bătătorite, am umblat atât prin întuneric fiind prizonierii controlului, dar am și urmat calea eliberării și a emoțiilor lăsate libere, ajungem într-o a treia etapă în care găsim calea de mijloc și de echilibru. Partea cea mai grea din tot acest proces este cu siguranță așezarea într-o balanță perfectă și continuă a ceea ce suntem ca și tot unitar. Să ajungem să gândim cu inima și să putem simți cu mintea este cea mai înaltă provocare, care odată dobândită ne va conduce garantat către o viață armonioasă și împlinită. Aici intervine categoric autodisciplina cu autocontrolul și evoluția conștiinței. Pașii acestui proces sunt mult mai amplii și mai pătrunzători, fiind foarte greu de exprimat în cuvinte pe care doar mintea le poate percepe.
Așadar, o omenire stăpânită absolut de control duce la amorțirea spiritului până la moarte și o umanitate lipsită total de control, poate naște deziluzii. Așa cum spunea I. Khan: ”Secretul vieții este echilibrul, iar absența echilibrului înseamnă distrugerea vieții.”
Commentaires