top of page
Search
Writer's pictureIsabelle O

Despre Acceptare

Updated: Jun 6, 2019

Există un întuneric în fiecare dintre noi, un colț ascuns adânc în mijlocul sufletului, anumite umbre pe care încercăm să le uitam, să le ignorăm sau chiar să le schimbăm... sunt niște demoni cu care ajungem să luptăm de fiecare dată când se trezesc, amânând mereu momentul în care îi vom înfrunta. Dar într-un final, totul va ieși la suprafață cu mai multă putere, pentru că acesta este ritmul natural al lucrurilor.

Suntem ceea ce suntem și chiar dacă ne lupăm și ne strofocăm să ținem întunericul departe, să îl controlăm și să il schimbăm, până nu îl privim față în față , până nu ajungem să cunoaștem cu adevărat și această parte a noastră, vom continua în viață cu măști, cu aparențe, îndepărtându-ne tot mai mult de ceea ce există cu adevărat în noi.

Alergăm prin viață încercând să schimbăm comportamente, încercând să ne modificăm corpul fizic primit, dar flacăra interioară va rămâne neschimbată, ea este permanent aceeași.

Umblând prin viață, nu am reușit să descopăr până acum un sens al vieții mai profund decât cel al acceptării depline. De multe ori avem tendința de a crede că există un scop măreț la care tindem să ajungem și de fiecare dată când eșuăm, aruncăm vina pe divinitate, pe destin sau pe orice altceva din exteriorul nostru. Când lucrurile nu sunt așa cum ne dorim, îngenunchiați ne rugăm și cerem lucruri care de multe ori ne sunt inutile, sperând că de acolo va proveni fericirea noastră. Dar uităm că adevăratul scop în viață se regăsește întotdeana în adâncul ființei noastre, alături de acei demoni ascunși. Abia atunci când vom reuși să eliberăm acel întuneric, o înțelegere de proporții ne va năpusti. Iar înțelegerea înseamnă putere. Atunci orizonturile se schimbă, percepția devine clară, drumul se luminează și acceptarea devine posibilă. Acceptarea a ceea ce suntem cu adevărat: întuneric și lumină. De aici drumul devine mai ușor pentru că eliminăm luptele inutile și extenuante de a schimba mereu ceva, luptele de a alerga împotriva curentului, de a fugi contunuu de noi înșine. Atunci când încetăm toate aceste eforturi, ajungem să atingem adevăratele stări de pace și serenitate.

Acceptă în totalitate ceea ce ești și lasă schimbările să vină din interior!


Acceptarea înseamnă putere

28 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page